Newsletterul nr. 4

Activități recente

Încă de la începutul proiectului, partenerii consorțiului ODF au lucrat la crearea de infografice vizuale, de videoclipuri bazate pe interviuri, însoțite de planuri de lecții, precum și la dezvoltarea unei platforme digitale și a unei aplicații mobile, ca mijloace de promovare a dobândirii de competențe digitale în rândul europenilor.

A treia întâlnire transnațională în cadrul proiectului ODF

Cea de-a treia reuniune transnațională a avut loc în frumosul oraș grecesc Volos, în zilele de 5 și 6 iulie 2022, fiind găzduită de Innoved. Partenerii s-a întâlnit pentru a discuta etapele importante care au fost deja realizate și pentru a planifica pașii următori în implementarea proiectului. Obiectivele întâlnirii au fost următoarele:

Toți participanții au fost întâmpinați la locul de desfășurare a reuniunii și au colaborat timp de două zile pe baza agendei prestabilite.

Întâlnirea a debutat cu progresele înregistrate de fiecare partener și de consorțiu în ansamblu, cu schimbul de informații din cadrul grupurilor de discuție, cu privire la primul rezultat al proiectului. S-a continuat cu planificarea activității vizând sintetizarea raportului final ce privește grupurilor de discuție, cu potențiale îmbunătățiri. Partenerii au prezentat, mai departe, stadiului producției video și al traducerilor efectuate în vederea diseminării pe scară largă a materialelor create.

În cea de-a doua zi, ASSIST Software, partenerul tehnic al proiectului, a prezentat platforma proiectului, colectând feedback din partea partenerilor ca urmare a organizării grupurilor de discuții. S-a discutat, de asemenea, despre stadiul activităților de diseminare și despre monitorizarea și asigurarea calității, care sunt aspecte importante pentru a garanta că proiectul se desfășoară conform planului.

Reuniunea s-a încheiat cu un rezumat al planului de acțiune stabilit și al etapelor următoare.